Uneori am impresia ca ne petrecem viata intr-o perpetua asteptare, suspendandu-ne undeva departe de noi tot ceea ce are legatura cu prezentul nostru. Asteptam cu infrigurare sa vina ziua de maine pentru ca....(aici puteti completa fiecare dupa caz), asteptam sa vina ziua de salariu, asteptam sa vina vacanta mai repede, asteptam sa ne vina cel drag acasa, asteptam.
Asteptarea ajunge sa ne defineasca intreaga existenta, numaram zilele pana la nu stiu ce eveniment important din viata noastra, numaram orele sau minutele pana iesim de la serviciu, doar pentru a ajunge acasa si sa nu facem absolut nimic pentru noi. Asteptam sa ne ajunga iubitul mai repede acasa pentru ca ne este un dor cumplit de el, pentru ca mai apoi sa numaram zilele sau orele pana cand pleaca din nou, uitand in tot acest timp sa ne bucuram de fiecare clipa pe care o avem cu el. Asteptam cu infrigurare acel ceva, iar atunci cand asteptarea a luat sfarsit avem grija sa o inlocuim cu alta. Alegem sa ne situam intr-un viitor perpetuu, maturand sub pres prezentul care nu se mai intoarce. Tintim mereu spre mai bine, dar uitam sa ne bucuram de ceea ce ni se da acum. Am uitat, majoritatea dintre noi sa ne traim prezentul dar sa stam si cu un ochi pe viitorul care ne asteapta la colt. Alegem ipotetica zi de maine in locul surprinzatorului "azi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu