Imi sorb cafeaua incet, in timp ce vantul
imi umfla poalele rochiei facand sa danseze florile de pe ele. Ii surprind
privirea cercetatoare care-mi studia picioarele descoperite de vantul de vara.
Imi zambeste ridicand sprancele a uimire, parand usor amuzat de dansul rochiei.
In timp ce incerc sa cumintesc poalele vad ca ii rad ochii, fenomen rarisim la
el. Incerc sa ma relaxez si sa nu ma simt stanjenita, cumva privirea lui ma
calmeaza. Respir usurata ca rochia sta acum cuminte, lipita de genunchi, numai
ca…numai ca vantul de dimineata se incapataneaza sa-mi dezgoleasca picioarele
spre deliciul interlocutorului meu.
Imi adun poalele rugandu-ma ca nu cumva sa
ma fi
inrosit ca un rac. Modul in care
ma priveste acum ma face in mod clar sa ma simt stanjenita-la naiba sper sa nu ma
fi inrosit. Ii zambesc, ridic ceasca si o cuprind in causul palmelor.
Incerc sa-I infrunt privirea fara ai da de inteles ca par deranjata de faptul
ca ma dezbraca, din nou, din priviri. Inconstient imi plimb buzele pe marginea
cestii in timp ce el imi povesteste ceva legat de tatal lui. Incerc sa urmaresc
firul micii lui povestiri, in timp ce buzele mele isi continua calatoria pe
marginea cestii iar ochii mei ii sustin privirea care pare atrasa de decolteul,
ce-I drept cam adanc al rochiei de vara.
Imi scapa o injuratura, gandindu-ma ca numai
rochia asta nu trebuia scoasa din dulap, dar pe de alta parte eram prea chioara
de somn cand a venit telefonul lui, asa ca am apucat prima rochie la indemana
din sifonierul nu tocmai ordonat. Clar, intalnirea care se anunta a fi de
natura profesionala avea sa capete o cu totul alta tenta- de parca nu intuiam
asta, dar hai, somnolenta de dimineata imi ofera circumstante atenuante.
Iau o inghitura din cafeaua de acum aproape
rece si simt cum incetul cu incetul mintea mi se goleste, uitand de
stanjeneala. Vocea lui, ca de pustan mi se strecoara printre ganduri inlaturand
stanjeneala. Uit de vantul de afara care-mi face florile de pe rochie sa
danseze, uit de stanjeneala si de faptul ca pana acum cateva minute blestemam
lipsa mea de prudenta dar si posibilitatea ca roseata din obraji sa-mi tradeze
adevaratele sentimente.
Simt cum ma scufund usor in calmul indus
de vocea lui blanda, ma scufund intr-o mare de liniste, ma pierd usor in
verzeala ochilor sai si uit pret de cateva secunde bune ca ma dezbraca din
priviri, si toate astea in timp ce-mi povesteste ceva extrem de serios. Ii rad
ochii si asta ma face sa ma simt in largul meu, sa nu mai rosesc, sa mi se para
normal ca barbatul din fata mea imi “scoate”, cu ajutorul imaginatiei, rochia
acolo pe terasa, in vazul lumii.
Nu ma mai simt goala, stiu ca imi rad si
mie ochii de acum, ca am privirea aia de pisica jucausa care toarce cuminte in
bratele stapanului. Il ascult, scufundu-ma in calmul vocii lui. Ma asez si mai
bine in fotoliul de ratan, uit de lumea din jur care-si pierde incet
contururile. Aud undeva in
departare o vrabie guresa, simt vantul cum imi mangaie bratele facandu-ma sa ma infior. Ceasca de cafea, acum aproape goala este
cuprinsa in continuare de causul palmelor mele in timp ce buzele isi urmeaza
calatoria pe marginea ei care mai pastreaza ceva din parfumul de inceput al
cafelei fierbinti.
Ma simt moale, ca si cum mi se topeste
carnea de pe oase. Calmul vocii sale topeste usor, usor contururile realitatii
din jurul nostru. Am impresia ca nu mai este decat masa noastra suspendata
undeva in soarele diminetii de sambata, cu vantul care mai umfla din cand in
cand umbrela de deasupra noastra, incercand sa-mi faca sa danseze poalele
rochiei, acum bine ascunse sub pulpele mele.
Inconstient calatoria buzelor mele capata
ceva senzual, imi dau seama de asta
atunci cand privirea I se schimba, se uita si mai atent la ceea ce fac,
ochii nu-I mai cad pe decolteul rochiei. Ma priveste atent concentrandu-se pe
miscarea molcoama a buzelor care acum nu mai urmaresc conturul unei banale
cesti de cafea. Sunt constienta ca nu ma mai joc, ci ca o mangai bland asa cum
as face-o daca as vrea sa-l sarut din cap pana-n picioare.
Imi zambeste jucaus asa ca las oarecum
rusinata ceasca si-mi musc buza de jos, ca un copil care tocmai a facut o
prostie. Nu mai stiu ce discutam, stiu dar ca imi e ciuda ca am lasat sa se
vada ca-l vreau, ca inca il vreau. Rade si-mi spune ca ma joc, numai ca…numai
ca jocul meu este doar o aparenta, asa cum este si jocul pisicii cu soarecele,
intrucat nici ea nici eu nu pierdem din vedere ceea ce vrem. Ii zambesc si ma abtin cu greu sa nu-I
spun ce comparatie mi-a trecut prin minte, dar mai ales ma abtin sa-I spun ca-l
vreau.
Tot ce-i pot spune este ca a fi cu mine
este un privilegiu care trebuie castigat, ca momentan nu merita, ca de fapt ca
nu a facut nimic ca sa ma merite. Ahhh vechea mea replica “nu ma meriti”, i-o
spun de fiecare data cand vrea sa ma seduca. O spun cu incapatanare pentru ca
nu vreau sa fiu doar una din multele, o spun pentru ca il vreau altfel, o spun
pentru ca vreau sa-l am cu totul, nu pe
bucatele, si asta tocmai pentru ca intuiesc enormul lui potential.
“Nu ma meriti”, rad ca sa nu rosesc, dar
mai ales rad ca sa nu-si dea seama ca daca mai insista putin voi ceda tocmai
pentru ca are puterea de a sterge contururile lumii din jurul meu, de a ma
face sa cred, pret de o jumatate de ora,
ca sunt doar eu cu el, ca toti sunt undeva departe.
Imi vine sa ma ridic si sa-l sarut. Mi-e dor de
sarutul lui, pentru ca imi picura in vene otrava care ma face sa ma scufund, sa
ma pierd in senzatia sarutului, inmuindu-mi oasele si facandu-ma sa ma simt ca
o papusa de carpa aflata la mila lui.
Trag aer in piept si ma umplu de
amaraciunea neputintei de a-I spune
totul. Vreau sa-I spun ca mi-a fost dor
de el, ca inca imi este dor de el, pentru ca il vad atat de rar si mai intotdeauna
pe fuga. Mi-e un dor
cumplit sa stau de vorba cu el, sa ma
scufund in calmul vocii lui. Mi-e dor sa
ma sarute si sa-mi picure, incetul cu
incetul, in sange si-n carne otrava uitarii si-a abandonului.
Ma
scutur de placuta amorteala si ma uit la ceas, trebuie sa plec, deja e tarziu. Ne ridicam si revin cu picioarele pe pamant.
Realitatea bate zgomotos la portile gandurilor mele, nici vorba de pacea de mai
inainte. Momentele de liniste de mai devreme zac acum imprastiate la picioarele
mele ca niste hartii mototolite. Incerc
sa nu mi se vada amaraciunea, zambesc frumos, dar inca mi-e dor de el tocmai
pentru ca stiu ca in curand va pleca si iarasi va trece mult timp pana il voi vedea din nou. Tacerea
se va lasa din nou peste noi, iar eu voi tanji dupa otrava discutiilor sale. Imi vine sa-I spun ca ma simt ca paunul din
poveste, caruia I s-a dat opium si care
a doua zi s-a prezentat la templu pentru o noua doza. Imi doresc sa ma sarute si sa-mi picure otrava in vene ca sa nu-mi mai fie
dor de el.
In timp ce ne indreptam spre masina ma uit
instinctiv spre micul meu colt de rai compus dintr-o masa si doua scaune
sub umbrela uriasa care danseaza sub
vantul diminetii de vara. Micul meu colt de rai in care mi-a dat sa beau din
nou opium amestecat in cafeaua unei dimineti de sambata. Ma urc in masina luand
cu mine doar gustul dulce al opiumului pe care mi l-a picurat din nou in sange.
Stiu ca voi tanji ca paunul dupa o noua doza dar acum prefer sa nu ma gandesc
la asta, inca ma aflu sub imperiul otravii lui si mi-e bine asa…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu