Despre cum am invatat sa iert

Am zis "te iert"de multe ori, cu accentul pus pe am zis pentru ca in mod clar nu am simtit-o, nu am simtit ca am iertat. Am spus cele doua cuvinte ca sa scap de sacaiala repetata a intrebarii "nu-i asa ca ma ierti?"
Azi, in schimb mi-am dat seama ca am iertat cu adevarat pentru ca am simtit intr-adevar ca am iertat. Ceva din mine a spus clar si raspicat ca intr-un fel sau altul l-am iertat pe cel care mi-a facut rau. Azi am descoperit ca si iertarea este un sentiment, ca vine din iubire. Am aflat ca nu poti ierta cu adevarat pe cineva decat atunci cand te ierti in primul rand pe tine, iar azi am lasat la o parte scuzele stupide fata de propria-mi persoana si mi-am dat voie sa ma iert. M-am iertat intai pe mine pentru ca ma invinuiam pentru suferinta trecuta si pentru sufletul sfasiat. M-am iertat ca sa pot accepta ca il iert pe celalalt nu pentru ca a trecut durerea- inca nu a trecut, inca ma doare sufletul- ci pentru ca il iubesc, si tocmai pentru ca inca-l iubesc trebuie sa-l iert, dar sa-l iert din tot sufletul.
Azi am iertat din tot sufletul tocmai pentru ca iubesc din tot sufletul. Poate ca suna aiurea ceea ce spun dar am ajuns la concluzia ca iertarea adevarata vine din iubire, din iubire fata de tine in primul rand, dar si din iubirea pentru celalalt.
Mi-a luat mult timp sa ajung aici, cu multe nopti nedormite si cu si mai multe intrebari "de ce eu? de ce acum?".Adevarul este ca nu voi avea raspuns la nici una din intrebarile de mai sus si ca poate nu voi putea schimba nimic din tot ceea ce s-a facut si s-a spus. Cred ca azi am acceptat in final, cu greu, dar am acceptat ca unele lucruri trebuie pur si simplu sa se intample, si ca raspunsurile nu vin intotdeauna atunci cand le ceri tu. 
In dimineata asta am spus intai "te iubesc" si apoi am spus "te iert". Am iertat din tot sufletul tocmai pentru ca iubesc. Am lasat la o parte amaraciunea care ma otravea in primul rand pe mine si am acceptat ca-l pot iubi in continuare pe cel care mi-a facut rau. Am lasat durerea sa-mi curga pur si simplu prin vene si nu m-am mai incrancenat impotriva ei, cu timpul va trece si ea. Dar mai ales azi am acceptat ca cel pe care nu te lasa sufletul sa-l urasti oricat ai incerca este cel care merita iertat din iubire. Vorba aia "daca cineva nu-ti pleaca din suflet oricat ai incerca inseamna ca locul lui a fost tot timpul acolo". 
Asa ca iau tot ce  a fost ca atare, fara sa ma mai intreb "de ce?"- asta recunosc a fost partea cea mai grea- multumesc, spun "te iubesc" si iert pentru ca iubesc si pentru ca inca vad lumina din sufletul celuilalt.
Azi, te-am iertat...