Daca...

 Nu-mi apartin dar mi se par pline de intelepciune.

Daca zambesc inseamna ca ma bucur sa te vad.

Daca te caut inseamna ca mi-e dor.

Daca te ajut inseamna ca-mi pasa.

Daca intreb inseamna ca ma intereseaza.

Daca ofer inseamna ca meriti.

Si as mai adauga Daca te iubesc atunci cand nu meriti inseamna ca atunci ai cea mai mare nevoie sa fii iubit.

Double- chocolate muffins-facuti la nervi

Asta-seara pe la 7-8 eram intr-o stare avansata de nervi, sau de draci cum ar spune unii, asa ca m-am apucat de facut muffins, si asta in conditiile in care ma astepta o traducere suuuper lunga de corectat, de care este mai mult decat evident ca nu aveam nici un chef sa ma apuc. Asa ca double-chocolate muffins adica briose cu multa cacao, parfumate cu ceva coaja de portocala proaspata, care a mers de minune cu ciocolata amaruie, pusa in cantitati mai mult decat decadente in aluatul de briose.

Ce a iesit va puteti imagina: s-a umplut intai casa de un miros incredibil de ciocolata si portocale, iar mai  apoi a inceput dansul celor din casa in jurul tavii cu briose fierbinti pentru ca nu mai aveau rabdare sa se raceasca.

De mancat nu am mancat decat o singura briosa, ceea ce a contat cu adevarat este ca  in mai putin de o ora  eram perfect calma, adica intr-o stare avansata de zen, din care nu ma mai puteai scoate nici daca imi tipai in ureche ca arde intreg orasul.

Concluzia, cel putin in cazul meu, este aceea ce facutul prajiturilor poate avea uneori si o oarecare valoare terapeutica. Unii beau, altii injura sau arunca diverse chestii, iar altii ca mine gatesc, de fapt ma scuzati fac prajituri (eu unu nu consider asta gatit)

Cand distanta este doar un cuvant

Se spune ca prietenul adevarat este cel cu care incepi sa vorbesti ca si cum v-ati vazut ieri, in ciuda faptului ca nu ati mai vorbit de luni bune. Greu de crezut dar am descoperit ca mai exista si astfel de oameni pentru care distanta si tacerea impusa de aceasta sunt doar  cuvinte care nu au cum sa strice prietenia sau iubirea dintre doi oameni care din varii motive stau departe unul de celalalt.

Cei care cred in puterea spiritului uman de a sterge distantele, uneori de mii de kilometri, dintre oameni sunt de parere ca niciodata nu te vei desparti de cineva atata timp cat el/ea este prezent in gandurile tale, atata timp cat il chemi si-i doresti tot binele din lume. Poate ca pentru unii dintre noi distanta este doar un cuvant pentru ca ne purtam prietenii si iubitii in suflet, pentru ca le vorbim chiar si atunci cand nu sunt langa noi. Poate ca iubirea poate face ca distanta, departarea si dorul sa devina doar cuvinte si nu piedici. 
Cumva ma gandesc la vremurile bunicilor cand prietenii si iubitii aveau acea incredere de nezdruncinat ca nici timpul si cu atat mai putin distanta nu vor putea sterge acea legatura speciala dintre 2 oameni. Este incredibil cum ramaneau oamenii prieteni buni desi o scrisoare ajungea in cateva saptamani sau  chiar in cateva luni. 
Putini mai sunt cei care reusesc sa stearga distanta prin iubire, dar sper ca mai sunt si astfel de oameni care iubesc si care au astfel de prieteni. Putini sunt cei care isi pot saruta cu aceasi pasiune iubitul ca si cum nici nu s-ar fi despartit, dar si mai putini sunt cei care pot vorbi cu prietenii lor cu care nu s-au mai vazut de mult timp ca si cand ar relua firul discutiei pe care au avut-o ieri. Voi cati asemenea oameni cunoasteti?

Dincolo de cuvinte

Nu-mi apartine, dar l-am auzit prima data intr-un film si mi s-a parut ca ascunde multa intelepciune, apoi am descoperit ca este  de fapt un citat din Evanghelii. Mi-a placut atunci si inca imi mai place.

Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare; dragostea nu pizmuieste,nu se lauda, nu se trufeste.

Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. 

Nu se bucura de nedreptate,ci se bucura de adevar.  

Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste,

toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata.

Primele semne de intelepciune

Care sunt primele semne ca imbatraniti? Cand va dati seama, sau cand v-ati dat seama ca ati devenit mai maturi, mai intelepti?

Revelatia maturitatii si a "achizitionarii' unei farame de intelepciune- eu asta consider ca e, poate altii ii spun altfel- a venit pe la revelion cand nu mi-am mai dorit nimic de natura materiala pentru noul an, am cerut pentru suflet. Azi, la cateva ore distanta de ceea ce s-ar numi ziua in care voi mai trece un an pe raboj ma gandesc ca maine mai mult ca sigur voi face apel la asa-zisa mea farama de intelepciune. Ce-mi voi dori atunci cand voi sufla in lumanari ramane de vazut, ma mai gandesc, desi...desi cred ca va fi ceva pe care nu-l poti cumpara si pe care atunci cand il primesti in mod sigur nu-l mai poti da inapoi, dar pe care nici nu ti-l poate lua nimeni.

Poate ca primele semne ale "imbatranirii"/ ale achizitionarii de intelepciune sunt rabdarea, refuzul de a mai fugi dupa un ipotetic maine, care s-ar putea sa nu vina, indrazneala de a spune "vrei bine, nu iarasi bine", puterea si hotararea de a cere totul sau nimic pentru ca brusc ai constientizat ca timpul nu-ti mai este prieten, ca nu-ti mai permiti sa dai gres. Poate ca primele semne ale imbatranirii sunt refuzul de a mai saruta fara noima, de a-ti darui sufletul doar pe jumatate si doar de dragul de a avea pe cineva acolo undeva. Poate ca intr-adevar imbatranim si devenim mai intelepti atunci cand cerem doar marea dragoste, atunci cand nu ne mai este de ajuns celebrul "las'ca merge si asa".

Asadar, dragii mei care sunt primele semne ale imbatranirii pentru voi? Cand v-ati dat seama ca sunteti un pic mai intelepti?

Lunga asteptare

Uneori am impresia ca ne petrecem viata intr-o perpetua asteptare, suspendandu-ne undeva departe de noi tot ceea ce are legatura cu prezentul nostru. Asteptam cu infrigurare sa vina ziua de maine pentru ca....(aici puteti completa fiecare dupa caz), asteptam sa vina ziua de salariu, asteptam sa vina vacanta mai repede, asteptam sa ne vina cel drag acasa, asteptam.

Asteptarea ajunge sa ne defineasca intreaga existenta, numaram zilele pana la nu stiu ce eveniment important din viata noastra, numaram orele sau minutele pana iesim de la serviciu, doar pentru a ajunge acasa si sa nu facem absolut nimic pentru noi. Asteptam sa ne ajunga iubitul mai repede acasa pentru ca ne este un dor cumplit de el, pentru ca mai apoi sa numaram zilele sau orele pana cand pleaca din nou, uitand in tot acest timp sa ne bucuram de fiecare clipa pe care o avem cu el. 

Asteptam cu infrigurare acel ceva, iar atunci cand asteptarea a luat sfarsit avem grija sa o inlocuim cu alta. Alegem sa ne situam intr-un viitor perpetuu, maturand sub pres prezentul care nu se mai intoarce. Tintim mereu spre mai bine, dar uitam sa ne bucuram de ceea ce ni se da acum. Am uitat, majoritatea dintre noi sa ne traim prezentul dar sa stam si cu un ochi pe viitorul care ne asteapta la colt. Alegem ipotetica zi de maine in locul surprinzatorului "azi".

Intai ...

O doamna foarte inteleapta mi-a spus o data ca intai trebuie sa se agite apele pentru a se linisti mai apoi si pentru a obtine raspunsurile pe care le cerem uneori cu atata incapatanare. Mai tarziu mi-am dat seama cata  dreptate avea, ma rog, revelatia a avut loc dupa ce am renuntat la orgoliul stupid si perfect omenesc, invatand sa accept ca uneori lucrurile trebuie pur si simplu sa se intample pentru ca tu sa inveti ceva sau ca sa devii un om putin mai bun (asta in conditiile in care ridici capul deasupra apei tulburi si accepti sa vezi din nou soarele dincolo de namolul care se aseaza). Asadar, apele trebuie sa se agite un pic, sau un pic mai mult uneori ca sa obtinem linistea si raspunsurile dupa care tanjim si dupa care urlam uneori pana simtim ca ne plesnesc plamanii.
 Furtuna si multa ploaie pentru curcubeul de dupa, numai ca intai trebuie sa se agite lucrurile, sa urli, sa plangi ca dupa sa ridici capul si sa mergi mai departe. Vorba aia Dumnezeu iti trimite oamenii de care ai nevoie la un moment dat in viata- cei pe care sa-i iubesti, care sa te iubeasca, dar si cei care sa te raneasca. Asadar, intai...