duminică, 11 decembrie 2011

daca nu sharuiesti nu existi

Zilele astea a aparut o noua reclama la una din retelele de telefonie mobila care vrea sa-si promoveze noul smart phone insistand asupra ideii ca iti trebuie un asemenea gadget ca sa imparti cu lumea ceea ce ti se intampla, in cazul de fata un tap care goleste un bol cu popcorn disparand strategic exact cand apare prietena individului care nu reuseste sa fotografieze dobitocul in actiune. Morala reclamei este urmatoarea - daca nu sharuiesti nu existi.

Morala reclamei seamana destul de bine, daca nu chiar perfect de bine, cu celebra, de acum, daca nu ai Facebook nu existi. Replica pe care incep sa o aud din ce in ce mai des in jurul meu atunci cand cei care ma intreaba daca am cont pe Facebook isi arata intr-un fel sau altul consternarea vis-a-vis de refuzul meu constant de a-mi face  cont pe site-ul de socializare.

Conform  noii logici daca vrei sa existi din punct de vedere social iti trebuie macar un cont pe unul dintre faimoasele site-uri de socializare, si aici nu ma refer la Hi5 care deja este demodat. Ceea ce mie mi se pare bizar este ca nici unul dintre aceste site-uri nu te ajuta cu adevarat sa pastrezi legatura cu  prietenii tai, pentru ca vorba aia adevaratii tai prieteni iti stiu numarul de telefon si id-ul de mess, si mai mult ca sigur te vor suna, iti vor trimite un sms sau iti vor lasa un offline ca sa te intrebe de sanatate sau sa te invite la o cafea in oras.

Facebook-ul este, cel putin din punctul meu de vedere, o modalitate mai moderna de a te lauda cu ce ai mai facut, pe unde ai mai fost in vacante, ce melodii iti mai bantuie creierul in ultima vreme si cam atat. In mod clar nu este o modalitate de a tine legatura cu prietenii pentru ca dupa cum am spus deja adevaratii prieteni vor sti unde ai fost in vacanta, ce melodii iti mai bantuie creierasul si cand e ziua ta, s.a.m.d.

Deci la ce ne trebuie cont pe un site de socializare? Ca sa spunem ce facem din secunda in secunda gen: cea mai buna shaworma pe care am mancat-o e in Iasi, Romania (asta este cat se poate de reala si apartine unui american venit la iasi). Un fel de baga-ma in seama numai ca la nivel  informatic. Aaaa si ca sa te poti lauda ca ai dat add la lista de prieteni unor personalitati sau ca chipurile "conversezi", pentru ca nu este chiar o conversatie, cu persoane de prin nush ce locuri bizare.

De ce  refuz sa-mi fac cont pe Facebook? Poate pentru ca inca mai cred ca adevaratii mei prieteni ma pot gasi pe messenger, ca daca vor sa stie ce mai fac ma pot suna si pentru ca sincer nu am chef sa ma "laud"cu ce am mai facut in ultima vreme si nici sa stie chiar toti ce fac. Asa ca aleg sa nu exist din punctul de vedere al Facebook-ului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu