Promises, promises

Promises, promises, vorba unui cantec de Dionne Warwick, asa spunem de fiecare data cand nu mai credem in promisiunile pe care ni le insira cei de langa noi.  Dar oare s-a intrebat cineva vreodata de cate ori a promis cate ceva si de cate ori nu s-a tinut de cuvant? A contabilizat oare cineva datile in care am promis ca ne vom intalni cu prietenii pe care nu i-am mai vazut de un car de ani, doar pentru a ne refugia mai apoi in spatele bine-cunoscutei scuze "nu am timp" . Oare de cate ori am promis ceva, fie celor din jurul nostru, fie chiar noua- iar la acest capitol lista promisiunilor pe care le aruncam la nimereala este extrem de lunga: promitem ca vom face mai mult sport, ca vom merge mai mult pe jos, ca vom citi mai des, ca ne vom face timp sa iesim la cafea cu prietenii de care ne este poate extrem de dor, ca nu vom mai fi rautaciosi s.a.m.d. Promitem din nou si din nou pentru ca mai apoi sa dam uitarii cuvintele aruncate in vant. 

In ceea ce ma priveste in ultima vreme am renuntat sa mai fac  promisiuni (mai ales atunci cand nu sunt sigura ca ma pot tine de cuvant)- fie ca sunt pentru altii sau pentru mine- asa ii scutesc si pe altii de dezamagire dar si pe mine. Prefer sa nu mai promit pentru a nu mai dezamagi, mai ales  daca promisiunile sunt facute unui copil care mai mult ca sigur nu va uita promisiunea facuta si va cere iar si iar ca adultul din fata lui sa se tina de cuvant pentru ca o promisiune este o promisiune si trebuie sa te tii de cuvant mort-copt.

Din acest punct de vedere ii admir pe cei mici care nu renunta pana cand promisiunea facuta nu este tinuta, dar si pentru ca in inocenta lor sunt mai consecventi in a-si tine promisiunile facute pentru ca si-au dat cuvantul.

Asadar, de cele mai multe ori, avem mai multe sanse ca un copil sa se tina de cuvant, fata de un adult "responsabil" care mai mult ca sigur va gasi o justificare pentru promisiunea netinuta.